corniță - explicat in DEX

corniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORNÍȚĂ¹, cornițe, s. f. Varietate de struguri cu boabe negre-roșietice, asemănătoare cu coarna (2). – Coarnă + suf. -iță.

corniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORNÍȚĂ², cornițe, s. f. 1. Dispozitiv asemănător cu un scaun, având tăblia în formă de U, pe care se așează o roată de lemn când i se pun obezile. 2. (La pl.) Coarne mici (încă nedezvoltate) pe care le au unele animale. – Corn¹ + suf. -iță.

corniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
corníță¹ (corn mic, dispozitiv) s. f., g.-d. art. corníței; pl. corníțe

corniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
corníță² (varietate de struguri) s. f., g.-d. art. corníței

corniță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
corniță f. varietate de struguri negri cu boabele mici și lunguiețe.

corniță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORNÍȚĂ¹ s. f. Soi de viță-de-vie pentru vin, cu struguri negri-roșietici, asemănători cu coarna (2). — Coarnă + suf. -iță.

corniță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORNÍȚĂ², cornițe, s. f. 1. Dispozitiv asemănător cu un scaun, având tăblia în formă de U, pe care se așază o roată de lemn când i se pun obezile. 2. (La pl.) Coarne mici (încă nedezvoltate) pe care le au unele animale. — Corn¹ + suf. -iță.