cormană - explicat in DEX

cormană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORMANĂ, cormane, s. f. Parte a plugului confecționată din tablă de oțel, care deplasează lateral, răstoarnă și mărunțește brazdele; răsturnătoare. [Var.: (reg.) cormán s. n.] – Din magh. kormány.

cormană (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
cormánă¹, cormáne, s.f. (reg.) 1. scândură sau limbă metalică fixată plugului pentru a răsturna brazda; cucură, poliță, răsturnătoare, cătușă, lespede. 2. scândura care abate apa de pe roatele morii. 3. marginea holdei rămasă nesecerată. 4. catarg.

cormană (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
cormánă², cormáne, s.f. (reg.) larvă de cărăbuș, vierme.

cormană (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cormánă (cormáne), s. f. – 1. Parte a plugului care răstoarnă și mărunțește brazdele, răsturnătoare. – 2. La moara de apă, stavilă. – 3. (Înv.) Catarg. – 4. Ascuțire prea scurtă, care tocește tăișul. – Var. córman, cormán, córmănă. Origine incertă. Se consideră în general der. de la mag. kormány „cîrmă” (Cihac, II, 493; Cancel 13; DAR; Gáldi, Dict., 88), cuvînt care provine din sl. krŭmilo „cîrmă”, cf. cîrmi, și de asemenea sb. korman, rus. kormilo „cîrmă”; însă semantismul din rom. pare izolat și prezintă dificultăți. Este posibil să se produs o contaminare cu alt cuvînt, compară de ex. gr. ϰορωνόν „extremitate îndoită”.

cormană (Dicționaru limbii românești, 1939)
cormánă f., pl. ane și ene și ănĭ (ung. kormány, cîrmă; sîrb. korman, rus. kormilo, cîrmă, kormá, pupă, d. vsl. krŭma, krŭmilo, cîrmă). Munt. Mold. sud. Cúcură, partea din dreapta (lată și curbă) care, unită cu bîrsa, formează unghĭu brăzdaruluĭ la plug și răstoarnă pămîntu: rămase brazda în urma cormeneĭ (ChN. I, 17). – Și córmănă (Mold. sud), pl. ene; córmună (Cov.), pl. e și ĭ, córmură (Rn.), pl. ĭ; cormán (Munt. Mold. sud), n., pl. e, și córman (Trans.), pl. e. V. plaz și raz.

cormană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cormánă s. f., g.-d. art. cormánei; pl. cormáne

cormană (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cormană f. partea plugului care primește brazda tăiată, o întoarce, frânge și răstoarnă, [Bulg. KORMANA, cârmă].

cormană (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORMÁNĂ, cormane, s. f. Parte a plugului confecționată din tablă de oțel, care deplasează lateral, răstoarnă și mărunțește brazdele; răsturnătoare. [Var.: (reg.) cormán s. n.] — Din magh. kormány.