corfă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓRFĂ, corfe, s. f. (Rar)
1. Coș
1 (
1).
2. (În limbajul minerilor) Colivie (
2). – Din
germ. Korf.corfă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)córfă, córfe, s.f. (reg.)
1. coș, paner.
2. colivie minerească.
3. spetează.
4. parte a morii.
5. (la pl.) fofezele de la piuă.
6. parte a joagărului.
7. acoperișul șopronului sau pătulului.
corfă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)córfă (córfe), s. f. – Paner, coșuleț.
Germ. Korb, prin intermediul pronunțării săș.
korf (Borcea 183). Diez,
Gramm., I, 260, îl punea greșit în legătură cu
lat. corbis. În
Trans.corfă (Dicționaru limbii românești, 1939)córfă f., pl.
e (sas.
korf, germ.
korb, d. lat.
corbis, coș, paner. V.
coropcă).
Trans. Coș, paner (de dus în braț). V.
tîrnă.corfă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)córfă, -e, s.f. –
1. Element de construcție a cuptorului arhaic; coș pentru evacuarea fumului mai larg la partea inferioară și mai strâmt la partea superioară; pornește de deasupra vetrei, trece peste cuptor și conduce fumul în tindă (Stoica, Pop 1984: 80).
2. Coviltir; herneu, arnău (ALR 1971: 346). – Din germ. Korb „coș, paner„, prin interm. săs. korf (Borcea cf. DER).
corfă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)córfă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. córfei; pl. córfecorfă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)corfă f. 1.
Tr. coș, paner;
2. (Oltenia) fofeaza piuei sau pivei. [Sas. KORF].
corfă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÓRFĂ, corfe, s. f. (Rar)
1. Coș
1 (1).
2. (În limbajul minerilor) Colivie (2). — Din
germ. Korf.