coreu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORÉU, corei, s. m. Troheu. – Din
lat. choreus. Cf. fr. chorée.coreu (Dicționar de neologisme, 1986)CORÉU s.n. Picior de vers antic, format dintr-o silabă lungă și una scurtă; troheu. [Pron.
-eu, scris și
choreu. / < lat.
choreus < gr.
choreios, cf. fr.
chorée].
coreu (Marele dicționar de neologisme, 2000)CORÉU s. m. troheu. (< lat.
choreus)
coreŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*coréŭ n., pl.
eĭe (lat.
choréus, d. vgr.
horeîos). Troheŭ.
coreu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coréu s. m.,
art. coréul; pl. coréi, art. coréiicoreu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORÉU, corei, s. m. Troheu. —
Din lat. choreus. Cf. fr. chorée.