coral - explicat in DEX

coral (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORÁL¹, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum) ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus.

coral (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORÁL², -Ă, corali, -e, adj. s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Organizație corală; cor (1). 2. S. n. (În biserica protestantă) Cântec religios pe mai multe voci. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cânteg liturgic. – Din fr. choral.

coral (Dicționar de neologisme, 1986)
CORÁL s.m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros, care trăiește în colonii în mările calde; scheletul acestui animal; mărgean. [Var. corai s.m. / < germ. Koralle, cf. lat. corallium].

coral (Dicționar de neologisme, 1986)
CORÁL, -Ă adj. 1. Referitor la cor; de cor. 2. Care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (Lit.; despre compuneri literare; op. individual, singular) Ale cărui motive, elemente, personaje etc. prezintă armonie, acordându-se ca vocile unui cor. // s.n., s.f. (Muz.) Compoziție muzicală (religioasă) cu structură strofică pentru cor. [Cf. it. corale].

coral (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CORÁL¹ s. m. animal celenterat cu schelet calcaros roșu sau alb, în colonii în mările calde; mărgean. (< germ. Koralle, lat. corallium)

coral (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CORÁL², -Ă I. adj. 1. de, pentru cor. 2. care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (despre compuneri literare) ale căror motive, elemente, personaje prezintă armonie, acordându-se ca vocile unui cor. II. s. f. formație corală amplă; cor (I, 2). III. s. n. cântec religios (liturgic) pe mai multe voci. ◊ compoziție pentru orgă pe tema unui asemenea cântec. (< fr. choral, it. corale)

coral (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
corál, -ă, s. f., pl. corale; s. n., pl. coraluri; adj. m., pl. corali, fem. corală, pl. corale

coral (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CORÁL¹ (‹ germ., lat.) s. m. 1. Animal celenterat din mările tropicale, care trăiește în colonii sub formă de polip, al cărui schelet calcaros, roșu sau alb, formează, prin întrețesere, cu alți polipi, recifele coraliere (coraligene); mărgean (Corallium rubrum). 2. Materialul ce constituie polipii și care, după moartea animalului, este prelucrat special și utilizat la bijuterii. 3. Orice alt polip care, aidoma c. (1), formează recife (ex. madreporarii, octocoralierii).

coral (Dicționaru limbii românești, 1939)
*coral m. ca animal și n., pl. urĭ ca marfă (lat. corallum, corallium și coralium, fr. corail, vfr. coral). Mărgean, un celenterat din al căruĭ suport calcaros arborescent, (roș, alb orĭ negru) de aspectu uneĭ petre, se fac gĭuvaĭerurĭ. (Se pescuĭește mult pe malurile Siciliiĭ). – Și coráliŭ.

coral (Dicționaru limbii românești, 1939)
*corál, -ă adj. (fr. choral). Care formează un cor, care cîntă corurĭ, de cor: cîntece corale. S. n., pl. e saŭ și urĭ. Un fel de cîntec religios: un coral de Luther.