cooptare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COOPTÁRE, cooptări, s. f. Acțiunea de
a coopta și rezultatul ei;
spec. mod de alegere a unei persoane într-un colectiv, într-un comitet etc. cu consimțământul membrilor lor. –
V. coopta.cooptare (Dicționar de neologisme, 1986)COOPTÁRE s.f. Acțiunea de a coopta și rezultatul ei; (
spec.) mod de alegere a unei persoane într-un colectiv, într-un comitet etc. prin voința celorlalți membri ai acestora. [Pron.
co-op-. / <
coopta].
cooptare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cooptáre s. f.,
g.-d. art. cooptắrii; pl. cooptắricooptare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COOPTÁRE, cooptări, s. f. Acțiunea de
a coopta și rezultatul ei;
spec. mod de alegere a unei persoane într-un colectiv, într-un comitet etc. cu consimțământul membrilor lor. —
V. coopta.