cooperație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COOPERÁȚIE, s. f. 1. Cooperare.
2. Asociere, uniune de persoane în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). – Din
fr. coopération, rus. kooperațiia.cooperație (Dicționar de neologisme, 1986)COOPERÁȚIE s.f. 1. Formă de organizare a muncii în care mai multe persoane participă în comun la același proces de muncă sau la diverse procese ale muncii legate între ele. ♦ (
În orânduirea socialistă) Asociere a oamenilor muncii în întreprinderi cooperatiste de producție sau de aprovizionare și desfacere.
2. Cooperare. [Gen.
-iei, var.
cooperațiune s.f. / cf. fr.
coopération, it.
cooperazione].
cooperație (Marele dicționar de neologisme, 2000)COOPERÁȚIE s. f. 1. cooperare. ◊ formă de organizare a muncii în care mai multe persoane participă în comun, cu mijloace de producție proprii, la același proces de muncă sau la diverse procese ale muncii legate între ele. 2. sistemul cooperativelor dintr-un anumit domeniu de activitate. (< fr.
coopération)
cooperație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cooperáție (-ți-e) s. f.,
art. cooperáția (-ți-a), g.-d. art. cooperáției; pl. cooperáții, art. cooperáțiile (-ți-i-)cooperație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COOPERÁȚIE, cooperații, s. f. 1. Cooperare.
2. Asociere, uniune de persoane, în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). — Din
fr. coopération, rus. kooperațiia.