conta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTÁ, contez, vb. I.
Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul cuiva sau a ceva.
2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate.
3. (
Înv.; cu determinări introduse prin
prep. „cu”) A ține seama de cineva. – Din
fr. compter, it. contare.conta (Dicționar de neologisme, 1986)CONTÁ vb. I. intr. 1. A se întemeia, a se baza, a se bizui (pe cineva sau ceva).
2. A avea valoare, importanță, însemnătate. [Var.
compta vb. I. / < it.
contare, fr.
compter].
conta (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONTÁ vb. intr. 1. a se bizui (pe), a se încrede (în). 2. a avea valoare, însemnătate. 3. a înregistra conturile (1). (< it.
contare, fr.
compter)
conta (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CONTA, Iosif (1924-2006,
n. Bîrzava,
jud. Arad), dirijor român. În repertoriul său, numeroase lucrări românești. Directorul Filarmonicii din Ankara.
conta (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CONTA, Vasile (1845-1882, n. Ghindăoani, jud, Neamț), filozof român.
Prof. univ. de drept civil la Iași. Autorul unui sistem filozofic materialist, cuprinzând o teorie senzualist-empiristă a cunoașterii, o analiză evoluționistă a faptului biologic, o teorie de determinismului universal, numit „fatalism” aplicată și fenomenelor psihice și sociale („Bazele metafizicii”, „Teoria ondulațiunii universale”, „Teoria fatalismului”). Sub influența lui A. Compte și H. Spencer a susținut posibilitatea sociologiei ca știință („Originea speciilor”).
conta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)contá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
conteázăcontà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)contà v.
1. a socoti;
2. fig. a-și propune:
contez a veni mâine; 3. a se încrede în cineva:
contez pe tine.conta (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Conta (Vasile) ni. filozof român, a scris
Încercări de Metafizică materialistă, Teoria Undulațiunii universale și
a Fatalismului (1846-1884).
conta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONTÁ, contez, vb. I.
Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva.
2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. — Din
fr. compter, it. contare.