contrarevoluție - explicat in DEX



contrarevoluție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTRAREVOLÚȚIE, contrarevoluții, s. f. Acțiune organizată, de forțele înlăturate de la putere, cu scopul restaurării vechii puteri. – Din fr. contre-révolution, rus. kontrrevoliuțiia.

contrarevoluție (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTRAREVOLÚȚIE s.f. Luptă împotriva unei mișcări revoluționare, a unei revoluții. [După fr. contre-révolution, rus. kontrrevoliuțiia].

contrarevoluție (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTRAREVOLÚȚIE s. f. mișcare organizată, reacționară, a claselor înlăturate de la putere împotriva noii orânduiri sociale instaurate prin revoluție, în scopul restaurării vechii puteri de stat. (< fr. contre-révolution)

contrarevoluție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contrarevolúție (-ți-e) s. f., art. contrarevolúția (-ți-a), g.-d. art. contrarevolúției; pl. contrarevolúții, art. contrarevolúțiile (-ți-i-)

contrarevoluție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTRAREVOLÚȚIE, contrarevoluții, s. f. Mișcare politică și socială care vizează distrugerea, anularea rezultatelor unei revoluții. — Din fr. contre- révolution, rus. kontrrevoliuțiia.