contract (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat, ca urmare a înțelegerii intervenite între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), pentru crearea, modificarea sau stingerea unor drepturi și obligații în relațiile dintre ele; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊
Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. – Din
fr. contrat, lat. contractus.contract (Dicționar de neologisme, 1986)CONTRÁCT s.n. 1. Convenție (scrisă) prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva. ◊
Contract de muncă = înțelegere potrivit căreia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuții;
contract colectiv (de muncă) = convenție scrisă încheiată de o instituție sau de o întreprindere cu muncitorii și funcționarii repectivi, reprezentați prin comitetul sindicatului.
2. Contract social = teorie idealistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții prin care oamenii renunțau de bunăvoie la drepturile lor „naturale” în folosul unui organ suprem, care se obliga să le apere viața, securitatea și proprietatea. [Pl.
-te, -turi. / < lat.
contractus, cf. fr.
contrat].
contract (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)contráct (contrácte), s. n. – Acord încheiat între două sau mai multe persoane.
Lat. contractus (
sec. XVIII), sau din
fr. contrat, cu influența lui
act. –
Der. contractual, adj., din
fr.;
contracta, vb. din
fr. contracter; contractant, s. m., din
fr.;
contracciu, s. m. (concesionar), probabil prin intermediul
tc. kontrato, cu
suf. -
çi; contractil, adj. (contractabil);
contracțiune, s. f. (contractare);
contractură, s. f. (contractare).
contract (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONTRÁCT s. n. 1. convenție, înțelegere scrisă prin care două sau mai multe părți se obligă reciproc la ceva. ♦ ~ de muncă = contract potrivit căruia cineva se obligă să presteze o anumită muncă în schimbul unei retribuții; ~ colectiv de muncă = contract încheiat de o instituție sau întreprindere cu muncitorii și funcționații respectivi, reprezentați prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract între două întreprinderi prin care o parte se obligă să livreze anumite produse, să presteze un serviciu sau să execute o lucrare, iar cealaltă să plătească prețul mărfii sau al lucrării, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ŭlui social = teorie raționalistă potrivit căreia statul ar fi apărut ca urmare a unei convenții între oameni. 3. (bridge) număr de levate la care s-a angajat un jucător. (< lat.
contractus, fr.
contrat)
contract (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CONTRÁCT (‹
germ.,
lat.)
s. n. 1. (
Dr.) Acord de voință între două sau mai multe persoane fizice sau juridice în scopul de a da naștere unor drepturi și obligații ori de a le transmite sau stinge; convenție. ◊
C. de muncă =
c. încheiat de o persoană fizică cu o lată persoană fizică sau juridică prin care cea dintîi se obligă să presteze celei din urmă o anumită muncă muncă în schimbul unui salariu. ◊
C. economic =
c. încheiat între două întreprinderi avînd ca obiect furnizarea de produse, executarea de lucrări sau prestarea de servicii. ◊
C. de autor =
c. prin care un autor se obligă față de o instituție specializată în valorificarea dreptului de autor să cedeze, contra cost, drepturile de proprietate intelectuală în anumite condiții și pentru o perioadă limitată în timp. ◊
C. de căsătorie = act juridic al căsătoriei prin care se stabilesc, pe cale de tranzacție, raporturile patrimoniale dintre soți.
2. (
FILOZ.)
C. social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși (Hobbes), între indivizi și și suveran (Locke), între fiecare individ și comunitate (Rousseau) și care constituie fundamentul ordinii civile.
contract (Dicționaru limbii românești, 1939)*contráct n., pl.
e (lat.
contractus, fr.
contrat). Învoĭală, convențiune. Hîrtia pe care e scrisă această învoĭală.
Contract de căsătorie, convențiune care regulează raporturile de interes între soțĭ. – Pop.
condrat (ngr.
kondráton, scris
kontr-, d. it.
contratto).
contract (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)contráct s. n.,
pl. contráctecontract (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)contract n.
1. convențiune între două sau mai multe persoane;
2. actul scris ce constată această convențiune:
contract de vânzare, de căsătorie.contract (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONTRÁCT, contracte, s. n. Acord încheiat între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice), din care decurg anumite drepturi și obligații; act, înscris ce consemnează acest acord; convenție. ◊
Contract de muncă = contract încheiat de un salariat cu o întreprindere sau cu o instituție, prin care cel dintâi se obligă să presteze în favoarea celei din urmă o anumită muncă în schimbul unui salariu. ◊ (
Fil.)
Contract social = teorie care explică originea și natura statului pe baza unei convenții încheiate expres sau tacit între indivizii înșiși, între indivizi și suveran, între individ și comunitate. — Din
fr. contrat, lat. contractus.