contiguitate - explicat in DEX

contiguitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTIGUITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue. ♦ Vecinătate spațială și temporală. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. contiguïté.

contiguitate (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTIGUITÁTE s.f. Calitatea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue; vecinătate strânsă, contact fără continuitate. [Pron. -gu-i-. / cf. fr. contiguité].

contiguitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTIGUITÁTE s. f. calitatea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue. ◊ asociere, în mintea omului, a obiectelor și formelor percepute. ◊ vecinătate spațială și temporală. (< fr. contiguité)

contiguitate (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CONTIGUITÁTE (‹ fr.) s. f. Calitatea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue. ◊ (PSIH.) Asociație prin c. v. asociație. ♦ Termen ce definește contactul (atingerea) între două organe sau țesuturi precum și o modalitate de extindere a unui proces inflamator. ♦ Vecinătate spațială și temporală.

contiguitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*contiguitáte f. (d. contiguŭ; fr. contiguïté). Calitatea de a fi contiguŭ.

contiguitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contiguitáte (livr.) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. contiguitắții

contiguitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
contiguitate f. starea a două lucruri ce se ating.

contiguitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTIGUITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue. ♦ Vecinătate spațială și temporală. [Pr.: -gu-i-] — Din fr. contiguïté.