contesta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTESTÁ, contést, vb. I.
Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva, existența sau necesitatea unui lucru; a tăgădui. ♦ A face o contestație. – Din
fr. contester, lat. contestari.contesta (Dicționar de neologisme, 1986)CONTESTÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui. [P.i.
contést. / < fr.
contester, cf. it.
contestare, lat.
contestari].
contesta (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONTESTÁ vb. tr. 1. a nu recunoaște ceva; a tăgădui, a nega. 2. (jur.) a face o contestație. (< fr.
contester, lat.
contestari)
contesta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)contestá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
contéstăcontestà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)contestà v.
1. a nu admite, a nu voi să recunoască un drept;
2. a nega un fapt;
3. a fi în discuțiune.
contesta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONTESTÁ, contést, vb. I.
Tranz. A nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva; a tăgădui. ♦ (
Jur.) A face o contestație. — Din
fr. contester, lat. contestari.