contestație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin care se face opunere la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (
concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale (sau considerate nedrepte) comise de organul ierarhic inferior, fapt pentru care se solicită
revizuirea sau anularea hotărârii respective. – Din
fr. contestation, lat. contestatio.