contestație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin care se face opunere la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (
concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale (sau considerate nedrepte) comise de organul ierarhic inferior, fapt pentru care se solicită
revizuirea sau anularea hotărârii respective. – Din
fr. contestation, lat. contestatio.contestație (Dicționar de neologisme, 1986)CONTESTÁȚIE s.f. (
Jur.) Cerere de anulare a executării unei hotărâri pentru vicii de formă. ♦ Memoriu prin care se cere revizuirea sau anularea unui act, a unei măsuri etc. [Gen.
-iei, var.
contestațiune s.f. / cf. fr.
contestation, it.
contestazione, lat.
contestatio].
contestație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONTESTÁȚIE s. f. plângere, obiecție scrisă împotriva unei măsuri, a unei hotărâri judecătorești. ◊ memoriu adresat unui organ ierarhic superior prin care se cere revizuirea sau anularea unui act ilegal comis de organul ierarhic inferior. (< fr.
contestation, lat.
contestatio)
contestație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)contestáție (-ți-e) s. f.,
art. contestáția (-ți-a), g.-d. art. contestáției; pl. contestáții, art. contestáțiile (-ți-i-)contestație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (
concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. — Din
fr. contestation, lat.
contestatio.