contențiune - explicat in DEX

contențiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTENȚIÚNE, contențiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discuție (aprinsă); ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a corpului sau a unui organ într-o anumită poziție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. contention, lat. contentio, -onis.

contențiune (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTENȚIÚNE s.f. 1. Dezbatere. ♦ Ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a unei părți a corpului sau a unui organ într-o anumită poziție. [Var. contenție s.f. / cf. fr. contention, lat. contentio].

contențiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTENȚIÚNE s. f. 1. dezbatere ◊ ceartă, dispută. 2. tensiune puternică a mușchilor, a nervilor sau a spiritului. 3. procedeu de imobilizare a fragmentelor unui os fracturat, a unui organ, cu ajutorul aparatelor. ◊ procedeu de stăpânire forțată a bolnavilor psihici agitați; imobilizare a unui animal domestic în cursul examinării, îngrijirii sau al unei intervenții chirurgicale. (< fr. contention, lat. contentio)

contențiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*contențiúne f. (lat. conténtio, -ónis. V. pretențiune). Rar. Mare aplicațiune a spirituluĭ. Discusiune [!] încordată.

contențiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. contențiúnii; pl. contențiúni

contențiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTENȚIÚNE, contențiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discuție (aprinsă). ♦ Ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a unui organ sau a unei articulații într-o anumită poziție. [Pr.: -ți-u-] — Din fr. contention, lat. contentio, -onis.