contencios - explicat in DEX

contencios (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu pe lângă o instituție publică sau o întreprindere particulară, însărcinat cu apărarea drepturilor și intereselor instituției respective la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (după fr. contentieux).

contencios (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTENCIÓS, -OÁSĂ s.n. (Ieșit din uz) Serviciu al unei instituții publice sau particulare, care se ocupă de problemele juridice ale instituției respective. // adj. (Jur.) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. [Pron. -ci-os. / < lat. contentiosus, după fr. contentieux].

contencios (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTENCIÓS, -OÁSĂ I. s. n. (în unele state) serviciu de avocați în cadrul unor organe ale puterii de stat, al unor întreprinderi sau instituții, care apără drepturile și interesele juridice ale acestora. ♦ ~ administrativ = a) organ de jurisdicție care rezolvă litigiile dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de forme după care se rezolvă asemenea litigii. II. adj. 1. care este contestat, discutabil; litigios. 2. (jur.) procedură õasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. (după lat. contentiosus, fr. contentieux)

contencios (Dicționaru limbii românești, 1939)
*contenciós, V. contențios.

contencios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contenciós¹ (-ci-os) adj. m., pl. contencióși; f. contencioásă, pl. contencioáse

contencios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contenciós² (-ci-os) s. n., pl. contencioáse

contencios (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
contencios n. se zice în administrațiune de tot ce poate da materie la proces și de personalul ce se ocupă cu aceasta: serviciul contenciosului.

contencios (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contencioși, -oase, s. n., adj. 1. S. n. (În unele state) Serviciu de avocați care apără drepturile și interesele juridice ale unor întreprinderi sau instituții la încheierea de acte juridice sau în fața organelor de jurisdicție. ◊ Contencios administrativ = a) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; b) ansamblu de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedură contencioasă = procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de jurisdicție a unui conflict de interese. — Din lat. contentiosus (după fr. contentieux).