contemplație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTEMPLÁȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă, faptul de a contempla; meditație. – Din
fr. contemplation, lat. contemplatio.contemplație (Dicționar de neologisme, 1986)CONTEMPLÁȚIE s.f. Atitudine de contemplare; stare de reverie; meditație; meditație profundă și îndelungată. [Gen.
-iei, var.
contemplațiune s.f. / cf. fr.
contemplation, it.
contemplazione, lat.
contemplatio].
contemplație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONTEMPLÁȚIE s. f. contemplare; visare. (< fr.
contemplation, lat.
contemplatio)
contemplație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)contempláție (-ți-e) s. f.,
art. contempláția (-ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (-ți-i-)contemplație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONTEMPLÁȚIE, contemplații, s. f. Atitudine, stare a celui care contemplă; faptul de a contempla; meditație. — Din
fr. contemplation, lat. contemplatio.