contemplator - explicat in DEX

contemplator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. – Din fr. contemplateur, lat. contemplator.

contemplator (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTEMPLATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care contemplă, care este cufundat în visare. [Cf. fr. contemplateur, lat. contemplator].

contemplator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTEMPLATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care contemplă, cufundat în visare. (< fr. contemplateur, lat. contemplator)

contemplator (Dicționaru limbii românești, 1939)
*contemplatór, -oáre adj. Care contemplă.

contemplator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contemplatór s. m., pl. contemplatóri

contemplator (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
contemplator a. și m. care contemplă.

contemplator (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTEMPLATÓR, -OÁRE, contemplatori, -oare, s. m. și f. Persoană care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare. — Din fr. contemplateur, lat. contemplator.