contemplare - explicat in DEX

contemplare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTEMPLÁRE, contemplări, s. f. Acțiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditație sau de privire, de observare pasivă a fenomenelor, opusă atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocită, concretă a lucrurilor și a fenomenelor naturii, care apare în procesul interacțiunii dintre om și lumea înconjurătoare și care dă oamenilor, pe baza practicii, o justă reflectare a însușirilor obiectelor; intuire vie. – V. contempla.

contemplare (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTEMPLÁRE s.f. Acțiunea de a (se) contempla. ◊ Contemplare vie = percepere senzorială nemijlocită, concretă a lucrurilor și a fenomenelor, care apare în procesul interacțiunii dintre om și lumea înconjurătoare. [< contempla].

contemplare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTEMPLÁRE s. f. acțiunea a de (se) contempla. ◊ (fig.) atitudine de meditație, de observare pasivă a fenomenelor. (< contempla)

contemplare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contempláre s. f., g.-d. art. contemplắrii; pl. contemplắri

contemplare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTEMPLÁRE, contemplări, s. f. Acțiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditație sau de observare pasivă a fenomenelor, opusă atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocită, concretă a lucrurilor și a fenomenelor naturii, care apare în procesul interacțiunii dintre om și lumea înconjurătoare; intuire vie. V. contempla.