contemperație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTEMPERÁȚIE, contemperații, s. f. Impuls presupus a-și avea originea în grația divină și care constă în înclinarea voinței către săvârșirea unui fapt, fără a-l determina însă. – Din
fr. contempération, lat. contemperatio.