conte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În orânduirea feudală) Mare senior, conducător al unei provincii, care, pe pământurile sale, avea drepturi absolute.
2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia); persoană având acest titlu. – Din
fr. comte.conte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTÉ2 s. n. Creion gros, negru, cu mină făcută din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică. –
Cuv. fr.conte (Dicționar de neologisme, 1986)CONTÉ s.n. (
Rar) Creion negru, cu mină groasă, compusă din grafit, argilă și plombagină. [<
Conté – inginer francez].
conte (Dicționar de neologisme, 1986)CÓNTE s.m. Titlu feudal de noblețe intermediar (în Apus) între viconte și marchiz sau (în Rusia țaristă) între baron și prinț; persoană având acest titlu. [< it.
conte, cf. fr.
comte].
conte (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cónte (-ți), s. m. –
1. Mare senior, conducător al unei provincii în societatea medievală. –
2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz.
Fr. compte, it. conte. Este dublet al lui
comite, s. m., din
lat. comes, -
item, și al lui
comis, din același cuvînt
lat., prin intermediul
ngr. În vechime s-a folosit și forma pur latină,
comes (
sec. XVII);
comite, în
Trans., în timpul stăpînirii maghiare, însemna și „guvernator civil, prefect”. –
Der. contesă, s. f., din
fr. contesse; conțesc, adj. (
înv., de conte);
comitat, s. n. (provincie, departament).
conte (Marele dicționar de neologisme, 2000)CÓNTE1 s. m. 1. (în evul mediu) conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. titlu de noblețe, ereditar, între viconte și marchiz, în Apus, sau între baron și prinț, în Rusia țaristă. (< it.
conte, fr.
comte)
conte (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONTÉ2 s. n. creion negru, cu mină groasă din grafit, argilă și plombagină. (< fr.
conté)
conte (Dicționar de argou al limbii române, 2007)conte, conți s. m. ipocrit.
conte (Dicționaru limbii românești, 1939)*cónte m. (fr.
comte, it.
conte, lat.
cómes, cómitis. V.
comite). Nobil între baron și marchiz.
conte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cónte (titlu de noblețe)
s. m.,
pl. conți