contà - explicat in DEX

conta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. 3. (Înv.; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A ține seama de cineva. – Din fr. compter, it. contare.

conta (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTÁ vb. I. intr. 1. A se întemeia, a se baza, a se bizui (pe cineva sau ceva). 2. A avea valoare, importanță, însemnătate. [Var. compta vb. I. / < it. contare, fr. compter].

conta (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTÁ vb. intr. 1. a se bizui (pe), a se încrede (în). 2. a avea valoare, însemnătate. 3. a înregistra conturile (1). (< it. contare, fr. compter)

conta (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CONTA, Iosif (1924-2006, n. Bîrzava, jud. Arad), dirijor român. În repertoriul său, numeroase lucrări românești. Directorul Filarmonicii din Ankara.

conta (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CONTA, Vasile (1845-1882, n. Ghindăoani, jud, Neamț), filozof român. Prof. univ. de drept civil la Iași. Autorul unui sistem filozofic materialist, cuprinzând o teorie senzualist-empiristă a cunoașterii, o analiză evoluționistă a faptului biologic, o teorie de determinismului universal, numit „fatalism” aplicată și fenomenelor psihice și sociale („Bazele metafizicii”, „Teoria ondulațiunii universale”, „Teoria fatalismului”). Sub influența lui A. Compte și H. Spencer a susținut posibilitatea sociologiei ca știință („Originea speciilor”).

conta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză

contà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
contà v. 1. a socoti; 2. fig. a-și propune: contez a veni mâine; 3. a se încrede în cineva: contez pe tine.

conta (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Conta (Vasile) ni. filozof român, a scris Încercări de Metafizică materialistă, Teoria Undulațiunii universale și a Fatalismului (1846-1884).

conta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. — Din fr. compter, it. contare.