constrânge - explicat in DEX

constrânge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l-ar face de bunăvoie; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] – Con¹- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere.

constrânge (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSTRÂNGE vb. III. tr. A sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forța. [P.i. constrâng, perf.s. -strânsei, part. -strâns. / < con- + strânge, după lat. constringere, fr. contraindre].

constrânge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
constrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. constrấng; part. constrấns

constrânge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
constrânge v. 1. a sili pe cineva a face ceva; 2. a îndatora pe cale juridică.

constrânge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONSTRẤNGE, constrấng, vb. III. Tranz. A sili pe cineva să facă un lucru; a forța, a obliga; a soma. [Perf. s. constrânsei, part. constrâns] — Con¹- + strânge (după fr. contraindre). Cf. lat. constringere.

constrânge (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSTRÂ'NGE vb. tr. a sili, a obliga (pe cineva) să facă ceva; a forța. (< lat. constringere, după fr. contraindre)