constituțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSTITUȚIÚNE s. f. v. constituție.constituțiune (Dicționar de neologisme, 1986)CONSTITUȚIÚNE s.f. v.
constituție.
constituțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*constituțiúne f. (lat.
constitútio, -ónis). Compozițiune:
constituțiunea aeruluĭ. Complexiune:
constituțiune robustă, delicată. Lege fundamentală a unuĭ stat:
constituțiunea românească a fost votată la 1866. Fig. Fam. A aplica constituțiunea, a trage o bătaĭe. – Și
-úție.constituțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSTITUȚIÚNE s. f. v. constituție.constituțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)constituți(un)e f.
1. totalitatea elementelor esențiale, compozițiunea lucrurilor:
constituțiunea corpurilor; 2. temperamentul unei persoane:
constituțiune robustă; 3. legea fundamentală a unei țări care determină datoriile și drepturile cetățenilor și ale guvernului:
Constituiiunea română, introdusă și întocmită după modelul celei belgiene din 1866, fu modificată în anii 1870, 1884 și în 1917 la Iași. V.
convențiune.