constitutiv - explicat in DEX

constitutiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră în compunerea unui lucru, care reprezintă un element esențial din structura lui; alcătuitor. – Din fr. constitutif.

constitutiv (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSTITUTÍV, -Ă adj. Care intră în componența unui lucru, care reprezintă un element esențial în structura lui. [< fr. constitutif].

constitutiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSTITUTÍV, -Ă adj. care intră în componența unui lucru, care reprezintă un element esențial în structura lui; constituent. (< fr. constitutif)

constitutiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*constitutív, -ă adj. (d. lat. constitus, constituit, cu sufixu -iv; fr. -tif). Care servește la constituirea unuĭ lucru: părțile constitutive ale unuĭ lucru.

constitutiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve

constitutiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
constitutiv a. ce servă de fundament, de bază esențială unui lucru.

constitutiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. — Din fr. constitutif.