consignație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSIGNÁȚIE, consignații, s. f. Depunere spre păstrare, garanție sau vânzare a unor lucruri la un magazin specializat. ♦ (
Concr.) Magazin în care se depun spre vânzare diferite obiecte, aparținând unor persoane particulare. – Din
fr. consignation.consignație (Dicționar de neologisme, 1986)CONSIGNÁȚIE s.f. Depunere pentru păstrare, garanție sau vânzare; consemnare, consemnațiune. ♦ (
Concr.) Magazin de stat unde se depun spre vânzare diferite obiecte de către particulari. [Gen.
-iei. / cf. fr.
consignation].
consignație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSIGNÁȚIE s. f. depunerea spre vânzare, pe baza unui contract, a anumitor obiecte la o unitate comercială specializată în asemenea vânzări. ◊ magazin unde se fac asemenea depuneri și vânzări. (< fr.
consignation)
consignație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)consignáție (-ți-e) s. f.,
art. consignáția (-ți-a), g.-d. art. consignáției; pl. consignáții, art. consignáțiile (-ți-i-)consignație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSIGNÁȚIE, consignații, s. f. Depunere spre păstrare, garanție sau vânzare a unor lucruri la un magazin specializat. ♦ (
Concr.) Magazin în care se depun spre vânzare diferite obiecte aparținând unor persoane particulare. — Din
fr. consignation.