considerațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSIDERAȚIÚNE s. f. v. considerație.considerațiune (Dicționar de neologisme, 1986)CONSIDERAȚIÚNE s.f. v.
considerație.
considerațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*considerațiúne f. (lat.
considerátio, -ónis). Atențiune, luare în samă [!]:
a lua pe cineva, a lua un lucru în considerațiune. Fig. Rațiune, motiv, punct de vedere:
această considerațiune m´a decis, am cedat acesteĭ considerațiunĭ. Stimă:
am mare (multă) considerațiune p. el, îl am în mare considerațiune. Pl. Reflexiunĭ, observațiunĭ.
În considerațiunea unuĭ om, unuĭ lucru, din cauza stimeĭ saŭ importanțeĭ luĭ. – Ob.
-áție.considerațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)considerați(un)e f.
1. fapta de a considera, cercetare atentivă:
a lua în considerațiune; 2. rațiune, motiv:
am cedat acestei considerațiuni; 3. stimă ce are lumea pentru cineva:
el merită considerațiunea tuturor; 4. pl. reflexiuni, observațiuni.
considerațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSIDERAȚIÚNE s. f. v. considerație.