considerație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Stimă, respect.
2. Motiv, considerent, rațiune. ◊
Expr. A avea (sau
a lua) în considerație = a ține seama de..., a avea în vedere.
3. Părere, idee, reflecție. [
Var.:
considerațiúne s. f.] – Din
fr. considération, lat. consideratio, -onis.considerație (Dicționar de neologisme, 1986)CONSIDERÁȚIE s.f. 1. Stimă, respect.
2. Motiv, considerent, rațiune. ◊
A avea (sau
a lua)
în considerație = a ține seama de..., a avea în vedere.
3. Părere, reflecție, idee. [Gen.
-iei, var.
considerațiune s.f. / cf. fr.
considération, lat.
consideratio].
considerație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSIDERÁȚIE s. f. 1. stimă, respect. 2. motiv, considerent, rațiune. ♦ a avea (sau a lua) în ~ = a ține seama de..., a avea în vedere. 3. părere, reflecție, idee. (< fr.
considération, lat.
consideratio)
considerație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)consideráție (considerent, părere, stimă)
(-ți-e) s. f.,
art. consideráția (-ți-a), g.-d. art. consideráției; pl. consideráții, art. consideráțiile (-ți-i-)considerație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSIDERÁȚIE, considerații, s. f. 1. Stimă, respect. 2. Motiv, considerent, rațiune.
3. Părere, idee; reflecție. [
Var.:
considerațiúne s. f.] — Din
fr. considération, lat. consideratio, -onis.