consfinți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV.
Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. –
Con1- + sfinți (după
fr. consacrer).
consfinți (Dicționar de neologisme, 1986)CONSFINȚÍ vb. IV. tr. A da un caracter durabil; a stabili; a consacra. [<
con- +
sfinți, după fr.
consacrer].
consfinți (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSFINȚÍ vb. tr. a da un caracter durabil; a consacra, a confirma. (după fr.
consacrer)
consfinți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)consfințí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. consfințésc, imperf. 3
sg. consfințeá; conj. prez. 3
să consfințeáscăconsfinți (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV.
Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. —
Con1- + sfinți (după
fr. consacrer).
consfințì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)consfințì v.
a consacra.