conservator - explicat in DEX

conservator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSERVATÓR¹, conservatoare, s. n. Instituție de învățământ de grad superior, unde se studiază muzica, (în trecut) și arta dramatică, și unde se formează compozitori, interpreți vocali și instrumentali, dirijori, muzicologi. – Din fr. conservatoire, germ. Konservatorium.

conservator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSERVATÓR², -OÁRE, conservatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care păstrează, conservă. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care este atașată de tradiție, în viața politică, economică și culturală. ◊ Partid conservator (și substantivat, m. pl.) = partid politic cu concepții conservatoare. 3. S. m. și f. Persoană însărcinată cu conducerea unui muzeu, unei biblioteci, unei colecții etc. 4. S. n. (Tehn.; în sintagma) Conservator de ulei = rezervor metalic montat deasupra capacului unor transformatoare electrice și legat printr-o țeavă cu cuva, având rolul de a menține cuva plină cu ulei, independent de oscilațiile temperaturii. – Din fr. conservateur, lat. conservator.

conservator (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSERVATÓR s.n. Școală superioară de muzică. [< germ. Konservatorium, cf. fr. conservatoire].

conservator (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSERVATÓR, -OÁRE adj. 1. Care păstrează, care conservă; conservatorist. 2. Atașat de instituțiile trecutului, refractar la ceea ce este nou. ◊ Partid conservator (și s.m.pl.) = denumire a unor partide care sunt, în general, atașate vechilor instituții, idei și forme politice. // s.m. și f. Cel care îngrijește piesele dintr-un muzeu. [Cf. fr. conservateur].

conservator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSERVATÓR¹ s. n. instituție de învățământ muzical superior. (< germ. Konservatorium, fr. conservatoire)

conservator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSERVATÓR², -OÁRE I. adj. 1. care conservă, conservativ², conservatorist. 2. atașat de instituțiile trecutului, refractar la ceea ce este nou. ♦ partid ~ (și s. m. pl.) = denumire a unor partide valorificând tradiția în plan politic și ideologic. II. s. m. f. cel care îngrijește piesele dintr-un muzeu; custode. III. s. n. 1. instituție specializată, subordonată administrației poștale, unde sunt păstrate colecții filatelice. 2. ~ de ulei = rezervor metalic deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul. (< fr. conservateur, lat. conservator)

conservator (Dicționaru limbii românești, 1939)
*conservatór, -oáre adj. și s. Păstrător, care ține de partidu celor ce, în politică, se opun schimbărilor brusce și nu instigă plebea. Conservator progresist, nume pe care, în Decembre [!] 1918, și l-aŭ luat vechiĭ conservatorĭ (urmașĭ aĭ luĭ Catargiu, Carp și Maĭorescu și condușĭ de Marghiloman) ca răspuns la acuzațiunea de retrograzĭ, pe care le-o aruncaŭ demagogiĭ (ceĭlalțĭ conservatorĭ, care l-aŭ urmat pe N. Filipescu în 1915 și aŭ rămas fără șef după moartea luĭ, întîmplată în Sept. 1916, s´aŭ confundat în partidu tachist, mort și el apoĭ). S. n., pl. oare (fr. conservatoire, adică „școală care conservă tradidiunea muziciĭ”). Școală oficială de muzică orĭ de declamațiune. V. cĭocoĭ, liberal, colectivist, tachist.

conservator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conservatór¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. conservatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conservatoáre

conservator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conservatór² (instituție, rezervor) s. n., pl. conservatoáre

conservator (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
conservator a. care conservă: partid conservator, care caută să menție în politică instituțiunile stabilite. ║ m. membru al partidului conservator.