consecuție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSECÚȚIE, consecuții, s. f. Înlănțuire, legătură. ◊ (
Gram.; rar)
Consecuția timpurilor = concordanța timpurilor,
v. concordanță. – Din
lat. consecutio.consecuție (Dicționar de neologisme, 1986)CONSECÚȚIE s.f. (
Rar) Înlănțuire, legătură. ◊ (
Gram.)
Consecuția timpurilor = concordanța timpurilor. [Gen.
-iei, var.
consecuțiune. / < lat.
consecutio].
consecuție (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSECÚȚIE s. f. înlănțuire, legătură. ♦ (gram.) ă timpurilor = concordanța timpurilor. (< fr.
consécution, lat.
consecutio)
consecuție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)consecúție (-ți-e) s. f.,
art. consecúția (-ți-a), g.-d. art. consecúției; pl. consecúții, art. consecúțiile (-ți-i-)consecuție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSECÚȚIE, consecuții, s. f. Înlănțuire, legătură. ◊ (
Gram.; rar)
Consecuția timpurilor = concordanța timpurilor,
v. concordanță. —
Din lat. consecutio.