consecință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSECÍNȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ◊
În consecință =
a) (
loc. conj.) prin urmare, deci;
b) (
loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. – Din
fr. conséquence, lat. consequentia.consecință (Dicționar de neologisme, 1986)CONSECÍNȚĂ s.f. Ceea ce rezultă dintr-un fapt, dintr-un principiu; rezultat al unui fapt, al unei acțiuni; urmare. [Cf. fr.
conséquence, lat.
consequentia].
consecință (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)consecínță (consecínțe), s. f. – Rezultat, urmare.
Var. consecvență. Lat. consequentia (
sec. XIX). Sensul s-a specializat în
consecință „efect, rezultat” și
consecvență „corespondență între principii și aplicarea lor”. –
Der. consecvent, adj.consecință (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSECÍNȚĂ s. f. 1. rezultat al unui fapt, al unui principiu, al unei acțiuni; efect, urmare. ♦ în ~ = a) prin urmare, deci; b) conform situației, împrejurărilor. 2. (log.) consecvent. (II, 2). (după fr.
conséquence, lat.
consequentia)
consecință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)consecínță s. f.,
g.-d. art. consecínței; pl. consecínțeconsecință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)consecință f. V.
consecvență.consecință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSECÍNȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ◊
În consecință = a) (
loc. conj.) prin urmare, deci;
b) (
loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. — Din
fr. conséquence, lat. consequentia.