consacrat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat.
2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. –
V. consacra.consacrat (Dicționar de neologisme, 1986)CONSACRÁT, -Ă adj. 1. (
Despre persoane) Considerat ca autoritate într-un anumit domeniu, unanim recunoscut.
2. Stabilit, consfințit (prin uz sau prin tradiție). [<
consacra].
consacrat (Dicționaru limbii românești, 1939)*consacrát, -ă adj. Care a primit consacrarea religioasă:
loc consacrat. Dedicat:
templu consacrat luĭ Apóline. Destinat:
zile consacrate studiuluĭ. Sancționat, ratificat:
expresiune consacrată.consacrat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)consacrat a.
1. închinat divinității:
loc consacrat; 2. primit de uz:
termen consacrat.consacrat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSACRÁT, -Ă, consacrați, -te, adj. 1. Stabilit, consfințit prin uz sau prin tradiție; destinat.
2. (Despre oameni) Care este considerat ca o autoritate într-un anumit domeniu, care se bucură de recunoaștere unanimă. —
V. consacra.