conovăț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din
rus.,
ucr. konovjaz.conovăț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)conovắț (-țuri), s. n. – Căpăstru.
Rut. konovjazj (DAR).
conovăț (Dicționaru limbii românești, 1939)conovắț n., pl.
ețe (rus.
kono-vĕázĭ, d.
konĭ, cal, și
vĕazátĭ, a lega). Lemnu (leațu) de care se leagă caiĭ în tabără și în bivuac. Corlată (gratiĭ) p. fîn în grajd (Bc.).
conovăț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conovắț s. n.,
pl. conovéțeconovăț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)conovăț n. Mold. frânghie de care se leagă caii în bivuac. [Rus. KONOVĬAZĬ].
conovăț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește ia priponirea cailor în bivuac. — Din
rus.,
ucr. konovjaz.