conotativ - explicat in DEX

conotativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif.

conotativ (Dicționar de neologisme, 1986)
CONOTATÍV, -Ă adj. Referitor la conotație: (despre sensul cuvintelor) cu valoare suplimentară, care reiese din condițiile sociale sau locale, ale mesajului. [< fr. connotativ].

conotativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONOTATÍV, -Ă adj. referitor la conotație; (despre sensul cuvintelor) suplimentar față de denotația cuvântului; reieșind din experiența personală, din context; figurat. ◊ (despre stil) dominat de conotații. (< fr. connotatif)

conotativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve

conotativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. — Din fr. connotatif.