conlucrare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONLUCRÁRE, conlucrări, s. f. Acțiunea de
a conlucra; colaborare. –
V. conlucra.conlucrare (Dicționar de neologisme, 1986)CONLUCRÁRE s.f. Acțiunea de a conlucra; colaborare. [<
conlucra].
conlucrare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conlucráre (-lu-cra-) s. f.,
g.-d. art. conlucrắrii; pl. conlucrắriconlucrare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONLUCRÁRE, conlucrări, s. f. Acțiunea de
a conlucra; colaborare. —
V. conlucra.