conlocuì - explicat in DEX

conlocui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONLOCUÍ, conlocuiésc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con¹- + locui (după fr. cohabiter).

conlocui (Dicționar de neologisme, 1986)
CONLOCUÍ vb. IV. intr. A locui împreună cu cineva. [< con- + locui, după fr. cohabiter].

conlocui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conlocuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conlocuiésc, imperf. 3 sg. conlocuiá; conj. prez. 3 să conlocuiáscă

conlocui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. — Con¹- + locui (după fr. cohabiter).

conlocuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
conlocuì v. a locui la un loc cu altul.