conlocuitor - explicat in DEX

conlocuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] – Conlocui + suf. -tor.

conlocuitor (Dicționar de neologisme, 1986)
CONLOCUITÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care locuiește împreună cu altul, considerat în raport cu acesta. [Pron. -cu-i-. / < con- + locuitor].

conlocuitor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONLOCUITÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care locuiește împreună cu altul. (< con- + locuitor)

conlocuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conlocuitór (-cu-i-) adj. m., s. m., pl. conlocuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. conlocuitoáre

conlocuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONLOCUITÓR, -OÁRE, conlocuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește împreună cu altcineva. [Pr.: -cu-i-] — Conlocui + suf. -tor.