conlocui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONLOCUÍ, conlocuiésc, vb. IV.
Intranz. (
Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. –
Con1- +
locui (după
fr. cohabiter).
conlocui (Dicționar de neologisme, 1986)CONLOCUÍ vb. IV. intr. A locui împreună cu cineva. [<
con- +
locui, după fr.
cohabiter].
conlocui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conlocuí (a ~) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. conlocuiésc, imperf. 3
sg. conlocuiá; conj. prez. 3
să conlocuiáscăconlocui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONLOCUÍ, conlocuiesc, vb. IV.
Intranz. (
Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. —
Con1- + locui (după
fr. cohabiter).
conlocuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)conlocuì v. a locui la un loc cu altul.