conjurà - explicat in DEX

conjura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruință; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.

conjura (Dicționar de neologisme, 1986)
CONJURÁ vb. I. 1. tr. A ruga stăruitor, a implora. 2. intr. (Rar) A complota, a conspira. [P.i. conjúr. / < fr. conjurer, cf. lat. coniurare].

conjura (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONJURÁ vb. I. tr. a ruga stăruitor; a implora. II. intr. a complota, a conspira. (< fr. conjurer, lat. coniurare)

conjura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră

conjurà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
conjurà v. 1. a complota împreună: a conjura pierderea unui rival; 2. fig. a evita o nenorocire de care cineva e amenințat; 3. a abate prin mijloace supranaturale, magice; 4. a ruga cu stăruință; 5. a se uni spre a conspira.

conjura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. — Din fr. conjurer, lat. conjurare.