conjurațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONJURAȚIÚNE s. f. v. conjurație.conjurațiune (Dicționar de neologisme, 1986)CONJURAȚIÚNE s.f. v.
conjurație.
conjurațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*conjurațiúne f. (lat.
conjuratio, -ónis). Conspirațiune, complot. Farmece, lucrurĭ magice. Rugăcĭune insistentă și umilă. – Și
-áție.conjurațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)conjurați(un)e f.
1. conspirațiune în contra Statului, complot în contra unui principe;
2. exorcism.
conjurațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONJURAȚIÚNE s. f. v. conjurație.