conjunctiv - explicat in DEX

conjunctiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus.

conjunctiv (Dicționar de neologisme, 1986)
CONJUNCTÍV, -Ă adj. 1. Care unește, care leagă. ◊ Țesut conjunctiv = țesut protector care unește între ele organele sau țesuturile. 2. Mod conjunctiv (și s.n.) = mod personal al verbului care exprimă o acțiune realizabilă. [< lat. coniunctivus, cf. fr. conjonctif].

conjunctiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONJUNCTÍV, -Ă adj. 1. care unește, leagă. ♦ țesut ~ = țesut de susținere și de protecție care leagă între ele celelalte țesuturi. 2. mod ~ (și s. n.) = mod personal al verbului, care exprimă o acțiune realizabilă: subjonctiv. (după fr. conjonctif, lat. coniuctivus)

conjunctiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*conjunctív, -ă adj. (lat. conjunctivus, d. conjúngere, a uni. V. ajung). Gram. Conjuncțional. Conjunctival. S. n., pl. e. Un mod al propozițiuniĭ dependente care arată lucrarea ca ceva nesigur, îndoĭos, posibil, ca: se poate să vie, doresc să vie (numit și subjunctiv). Anat. Care acopere [!] globu ochĭuluĭ în față și-l lipește de pleoape: țesătura (saŭ membrana) conjunctivă (saŭ numaĭ conjunctiva).

conjunctiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. conjunctívi; f. conjunctívă, pl. conjunctíve

conjunctiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
conjunctiv a. Gram. se zice de particule cari servă a uni o vorbă cu alta, un sens cu altul: ex. și, nici; pronume conjunctiv, care servă a lega o parte a frazei cu un nume sau pronume precedent: Dumnezeu, care este atotputernic. ║ n. modul care exprimă o posibilitate și e redat prin conjuncțiunea să.

conjunctiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. — Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus.