conjunct - explicat in DEX

conjunct (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.) – Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint.

conjunct (Dicționar de neologisme, 1986)
CONJÚNCT, -Ă adj. (Gram.) Forme conjuncte = formele prescurtate care se întâlnesc la prezentul indicativ persoana 1 sg. și 3 sg. și pl. ale verbului „a fi” și formele neaccentuate de dativ și acuzativ singular și plural ale pronumelui personal. [< lat. coniunctus].

conjunct (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONJÚNCT, -Ă adj. intim legat, strâns unit. ◊ (gram.) forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ persoana 1 sg. și 3 sg. și pl. ale verbului „a fi” și formele neaccentuate de dativ și acuzativ sg. și pl. ale pronumelui personal; (muz.) treaptă conjunctă = treaptă care urmează alteia sau o precede imediat la interval de secundă. (< lat. coniuctus, fr. conjoint)

conjunct (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conjúnct adj. m., pl. conjúncți; f. conjúnctă (-junc-tă), pl. conjúncte

conjunct (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONJÚNCT, -Ă, conjuncți, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) și pers. 3 sg. și pl. (-i, -s) al verbului „a fi” și formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ și acuzativ sg. și pl. (-mi sau mi-, -ți sau ți- etc.) — Din lat. conjunctus. Cf. fr. conjoint.