conjuncție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONJÚNCȚIE, conjuncții, s. f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție.
2. Poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. [
Var.:
conjuncțiúne s. f.] – Din
fr. conjonction, lat. conjunctio, -onis.conjuncție (Dicționar de neologisme, 1986)CONJÚNCȚIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau două cuvinte cu aceeași funcție sintactică. ♦ (
Log.) Conectiv caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și este falsă când cel puțin una dintre componente este falsă. ♦ Figură de stil care enunță o observație rezultată din asocierea unor aspecte de viață contradictorii; sinichioză.
2. (
Astr.) Poziție în care se găsesc doi aștri care au aceeași longitudine cerească la un moment dat. [Gen.
-iei, var.
conjuncțiune s.f. / < lat.
coniunctio, cf. fr.
conjonction].
conjuncție (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONJÚNCȚIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau cuvinte cu aceeași funcție sintactică. 2. (log.) conectiv („și”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și falsă, când cel puțin una dintre componente este falsă. 3. figură de stil care enunță o observație din asocierea unor aspecte de viață contradictorii. 4. poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. (după fr.
conjonction, lat.
coniunctio)
conjuncție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conjúncție (-junc-ți-e) s. f.,
art. conjúncția (-ți-a), g.-d. art. conjúncției; pl. conjúncții, art. conjúncțiile (-ți-i-)conjuncție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONJÚNCȚIE, conjuncții, s. f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție.
2. Poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. [
Var.:
conjuncțiúne s. f.] — Din
fr. conjonction, lat. conjunctio, -onis.