conivent - explicat in DEX

conivent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. – Din fr. connivent.

conivent (Dicționar de neologisme, 1986)
CONIVÉNT, -Ă adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde a se împreuna. [< fr. connivent, lat. connivens].

conivent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONIVÉNT, -Ă adj. 1. (despre frunze, valvule intestinale etc.) îndoit înăuntru. 2. care tinde a se împreuna. (< fr. connivent)

conivent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*conivént, -ă adj. (lat. connivens, -éntis). Care e în înțelegere cu altu: sîntem conivențĭ în acest lucru. Bot. Foĭ conivente, care tind a se apropia unele de altele. Anat. Válvule conivente (la om), care-s umplute de mucoasa intestinală.

conivent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
conivént adj. m., pl. conivénți; f. conivéntă, pl. conivénte

conivent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
conivent a. Bot. cari tind a se apropia: frunze conivente.

conivent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONIVÉNT, -Ă, conivenți, -te, adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde să se împreuneze. — Din fr. connivent.