congeminație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONGEMINÁȚIE s. f. (Rar) Formație dublă simultană. – Din
lat. congeminatio, fr. congémination.congeminație (Dicționar de neologisme, 1986)CONGEMINÁȚIE s.f. (
Rar) Formație dublă simultană; redublare. [Gen.
-iei. / cf. lat.
congeminatio, fr.
congémination].
congeminație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONGEMINÁȚIE s. f. formație dublă simultană; redublare. (< fr.
congémination, lat.
congeminatio)
congeminație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)congemináție (rar)
(-ți-e) s. f.,
art. congemináția (-ți-a), g.-d. congemináții, art. congemináțieicongeminație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONGEMINÁȚIE s. f. (
Biol.) Formație dublă simultană. —
Din lat. congeminatio, fr. congémination.