congediu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONGÉDIU s. n. v. concediu.congediu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)congediu n. V.
concediu.congediu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONGÉDIU s. n. v. concediu.congediŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*congédiŭ n. (d. fr.
congé, vfr.
congié și verbu
congédier, a congedia, d. lat.
commeatus, congediŭ militar [de unde s´a făcut
comiatu, comjé, apoĭ
congé], d.
meare, a merge. V.
im-per-mea-bil). Permisiune de a lipsi:
congediŭ de o lună, ĭaŭ, cer congediŭ pe o lună. Liberare din serviciŭ. – Fals
concediŭ.