confuzie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊
Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc., însoțite uneori de agitație.
2. (
Jur.; în forma
confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [
Var.:
confuziúne s. f.] – Din
fr. confusion, lat. confusio, -onis.confuzie (Dicționar de neologisme, 1986)CONFÚZIE s.f. Încurcătură; lipsă de orientare. ◊
Confuzie mintală = tulburare de conștiință care apare în cazul unor infecții și intoxicații. [Gen.
-iei, var.
confuziune s.f. [Cf. fr.
confusion, it.
confusione, lat.
confusio].
confuzie (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONFÚZIE s. f. încurcătură; lipsă de orientare. ♦ ~ mintală = tulburare de conștiință, în cazul unor infecții și intoxicații. (< fr.
confusion, lat.
confusio)
confuzie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)confúzie (încurcătură)
(-zi-e) s. f.,
art. confúzia (-zi-a), g.-d. art. confúziei; pl. confúzii, art. confúziile (-zi-i-)confuzie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONFÚZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊
Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc.
2. (
Jur.; în forma
confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [
Var.:
confuziúne s. f.] — Din
fr. confusion, lat. confusio, -onis.