conflict (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONFLÍCT, conflicte, s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊
Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊
Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦ Război.
2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. – Din
lat. conflictus, fr. conflit.conflict (Dicționar de neologisme, 1986)CONFLÍCT s.n. 1. Ciocnire, dezacord; ceartă. ♦ Război.
2. (
Fil.) Treapta de maximă ascuțire în evoluția contradicțiilor antagoniste.
3. Ciocnire a intereselor și a pasiunilor personajelor principale dintr-o operă literară, care determină desfășurarea acțiunii. [< lat.
conflictus, cf. fr.
conflit].
conflict (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONFLÍCT s. n. 1. neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; diferend. ♦ ~ armat = război. 2. (fil.) treaptă acută în evoluția contradicțiilor antagoniste. 3. ciocnire între ideile, interesele sau pasiunile diferitelor personaje dintr-o operă literară, care determină desfășurarea acțiunii. (< lat.
conflictus, fr.
conflit)
conflict (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CONFLÍCT (‹
fr.,
lat. conflictus, „șoc, lovire”)
s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism, ceartă, discuție (violentă). ◊
C. internațional = diferend între două sau mai multe state. ◊
C. de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ◊
C, armat = ciocnire între forțele armate ale unor state; război. ◊ (
Dr.)
C. de competență = situație în care mai multe organe de jurisdicție sau de urmărire penală susțin că toate sînt competente a soluționa un litigiu ori a efectua o urmărire penală (
c. pozitiv de competență) sau, dimpotrivă, că fiecare dintre ele este necompetent (
c. negativ de competență). ◊
C. de legi = situație în care se discută care lege este aplicabilă dintre legile ce se succed în timp (
c. de legi în timp) ori dintre mai multe legi în vigoare în locuri diferite (
c. de legi în spațiu).
3. (
PSIH.) Stare posibilă a unei persoane supusă unor tendințe și interese opuse de valori aproximativ egale. ♦ Formă a relațiilor interpersonale generată de interesele divergente ale indivizilor (
ex. c. între generații).
4. (
LIT.) Ciocnire între ideile, interesele sau sentimentele personajelor unei opere literare, determinînd desfășurarea acțiunii.
conflict (Dicționaru limbii românești, 1939)*conflíct n., pl.
e (lat.
conflictus, d.
confligere, a se cĭocni, a se bate. V.
aflicțiune). Cĭocnire, luptă, neînțelegere violentă:
conflict de interese, conflicte cu veciniĭ.conflict (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conflíct s. n.,
pl. conflícteconflict (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)conflict n.
1. ciocnire, luptă: conflict între donă oștiri;
2. fig. disputarea unui drept:
conflict de interese, de pasiuni; 3. Jur. luptă de competență între două tribunale.
conflict (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONFLÍCT, conflicte, s. n. 1. Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă). ◊
Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊
Conflict de frontieră = ciocnire între unități militare însărcinate cu paza frontierei între două state. ♦ Război.
2. Contradicție între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determină desfășurarea acțiunii dintr-o operă epică sau dramatică. —
Din lat. conflictus, fr. conflit.