confisca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONFISCÁ, confisc, vb. I.
Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din
fr. confisquer, lat. confiscare.confisca (Dicționar de neologisme, 1986)CONFISCÁ vb. I. tr. A lua cuiva un bun fără a-l despăgubi, în baza unei hotărâri judecătorești sau a dispoziției unei autorități. [P.i.
confísc. / < lat.
confiscare, cf. fr.
confisquer].
confisca (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONFISCÁ vb. tr. a lua cuiva un bun fără vreo despăgubire, ca sancțiune administrativă sau penală. ◊ a trece un bun inamic în patrimoniul statului care l-a sechestrat. (< fr.
confisquer, lat.
confiscare)
confisca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)confiscá (a ~) vb.,
ind. prez. 2
sg. confíști, 3
confíscă; conj. prez. 3
să confíșteconfiscà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)confiscà v.
1. a adjudeca fiscului din cauza de crimă- sau de contravențiune;
2. a lua școlarului un lucru oprit.
confisca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONFISCÁ, confísc, vb. I.
Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. — Din
fr. confisquer, lat. confiscare.